Ce ne spunem cand nu ne vorbim o mica recenzie

descărcare

An aparitie: 2011

Autor: Chris Simion

Categoria: Literatura contemporana

Editie: Necartonat

Editura: TREI

Format: 200 x 130 mm

Nr. pagini: 256

 Se refugiaza in coltisorul ei la aflarea diagnosticului de neoplasm departe de familie, de iubit, de prieteni, vrea sa isi traiasca sfarsitul trimitand emailuri. Dupa cativa ani isi reface analizele si supriza- este perfect sanatoasa. Acvariul cu lumea ei de demult, cu pesti-emotii, cu scoici-amintiri, cu ganduri-nisipuri, cu plante-vise, mediul ei vital de mai inainte, se dovedeste a fi acum ceva banal, deloc esential, foarte simplu de inlocuit. Singurul lucru cu care ramane dupa aceasta jupuire e sinele. Daca primul diagnostic a fost gresit sau daca si-a inventat povestea doar ca sa fuga de realitatea in care era… nu mai conteaza atata timp cat, insotind-o pas cu pas descoperim adevarul, am urat ca sa aflam iubirea adevarata, ne-am pierdut definitiv ca sa il regasim pe Dumnezeu pentru totdeauna.

Ni se prezinta o poveste de iubire sacrifiu si suferinta.Conversatia se petrece prin schimbul de emailuri dintre Floarea soarelui si Zmeul albastru. Romanul poate fi greu de descifrat desi poate fi interpretat dupa puterea fiecaruia de a  intelege succesiunea de cuvinte. Aceste emailuri nu sunt niciodata trimise, raman la categoria draft. Din punct de vedere emotional se trece foarte repede de la agonie la extaz.

Cateva pasaje:

„Fericirea nu este un obiectiv pe care îl atingi și gata. Fericirea trebuie întreținută și se poate pierde în fiecare secundă. Dacă o dobândești la un moment dat, asta nu înseamnă că o păstrezi definitiv oricum. Trebuie să ajungi să îți cunoști sensul în viața asta și să nu mergi împotriva naturii tale, să nu te abandonezi. Fiecare are un sens. Până nu și-l descoperă, este veșnic nefericit. Atâta tot.

„Îmi vine să te strâng de gât… cu săruturi.”

„Vise, vise, vise… Ce săraci am fi dacă nu am avea vise.”

„Iubirea este singura care te determină să te schimbi, să îl pui pe celălalt înaintea ta şi să trăieşti prin el, nu prin tine. Iubirea te face să renunţi la ego-ul tău şi este singura care din doi face unu.”

„Nimeni, în afara ta, nu te cunoaşte mai bine. Nimeni nu are de unde să ştie ce te doare şi ce nu te doare. Poate, dacă ai noroc, să te intuiască, dar atât. Şi totuşi, nu poate să ştie dacă acolo unde el calcă e cărare de munte printre stânci, printre flori sau printre lacrimi.

„Uneori cuvintele nu trebuie să existe, căci, dacă există, strică. Uneori vorbeşti fără cuvinte. Uneori cuvintele rănesc, pentru că se revoltă. Uneori cuvintele trebuie să tacă, să facă linişte şi să asculte cum vorbeşte tăcerea. Uneori cuvintele se rostogolesc în săruturi şi nu se mai numesc vorbe, ci taină.”