Ruj rosu pe gulerul camasii tale

shirtlips

Momentul cand am gasit urmele de buze rosii pe gulerul camasii tale, am crezut ca e sfarsitul relatiei noastre. De fapt este dovada ca eu am incetat sa te cuceresc si sa te seduc, iar tu ai incetat sa ma faci sa ma indragostesc de tine zi de zi. Rujul rosu de pe gulerul camasii tale este al unei femei puternice, care a reusit sa iti distraga atentia de la relatia noastra. Eu am incetat sa ma rujez pentru ca m-am lasat dusa de valurile grijilor de zi cu zi. Am incetat sa iti mai port camasa dimineata in timp ce prepar micul dejun si cafeaua asa cum iti place tie. Nu ti-am mai purtat camasa pentru am inlocuit-o cu pijamalele vechi si pufoase. Acum realizez ca noi nu am mai facut dragoste demult, am incetat sa ne iubim si in alte feluri. Am incetat sa ne sarutam cu adevarat. Nu stiu daca inca iti mai place gustul buzelor mele dupa ce te-ai sarutat cu ea. Si nici eu nu mai stiu daca vreau sa te sarut dupa ce ai sarutat-o pe ea. Nu te judec , nu te condamn. Iti doresc doar sa nu fie si ea trecatoare in viata ta, asa cum rujul se poate spala de pe camasa ta.

Iti mai amintesti cum imi spuneai ca nu iti place rujul rosu mai ales cand te sarutam?! Ei de ce nu i-ai spus ca nu iti place? Atat de rau te-a captivat prezenta ei? Spune-mi de ce este altfel cu ea, ce este diferit? Am fost foarte putin timp cu tine , dar destul cat sa lasi o amprenta in inima mea. M-am invatat cu tine, cu prezenta ta, asta nu stiu daca mai e iubire sau e doar obisnuinta. Poate ca timpul  mi te-a oferit doar pentru atat. Altcineva imi va ocupa golul in inima mea. Oare se va putea umple inima la loc? Sau o vreme ar trebui sa iubesc singuratate, sa fiu doar eu cu mine, sa ma iubesc pe mine intai. Sa imi regandesc valorile si ceea ce imi doresc pe viitor.

Dar pana atunci tot ce imi ramane in minte e sa port si eu ruj rosu pe buzele  mele pustii. Sa le colorez in lipsa saruturilor tale. Un pic de rosu pe buze singuratice, lumineaza chipul meu si tenul. Este o invitatie pentru cel ce va urma, sa -mi sarute buzele rosii cu multa pasiune.