Recenzie Pe Drumul Schimbarii – Un anonim

pe drumul schimbarii.jpg

 Viata protagonistei noastre, Andreea, se schimba dupa ce a suferit o trauma in urma unui tragic eveniment -intr-o noapte fusese abuzata,injunghiata si violata. Andreea sufera un soc si un blocaj emotional. Nu mai crede in afectiune si nici in dragoste. Eforturile iubitului ei Radu sunt in zadar. La locul de munca i se ofera un concediu de cateva luni pentru a se reface, dar ea se afunda in alcool.

In cautarile ei de a trece peste aceasta amintire oribila descopera meditatia, gandirea pozitiva si yoga. Impactul acestui curs de yoga este benefic si incet isi indreapta atentia catre ganduri mai bune si mai luminoase. Ajunge sa accepte si aceasta parte intunecata a trecutului ei.  Adriana , instructoarea de yoga o ajuta sa capete incredere si sa aiba o alta viziune a vietii actuale. Cand Andreea se vindeca fizic, psihic si emotional, rolul Adrianei si  a iubitului ei Radu se termina atunci cand ea realizeaza ceea ce este cu adevarat important.

Nu voi mai da alte detalii, va sugerez sa cititi cartea si veti vedea o alta latura a vietii unui om incercat de destin.

 

Ce ne spunem cand nu ne vorbim o mica recenzie

descărcare

An aparitie: 2011

Autor: Chris Simion

Categoria: Literatura contemporana

Editie: Necartonat

Editura: TREI

Format: 200 x 130 mm

Nr. pagini: 256

 Se refugiaza in coltisorul ei la aflarea diagnosticului de neoplasm departe de familie, de iubit, de prieteni, vrea sa isi traiasca sfarsitul trimitand emailuri. Dupa cativa ani isi reface analizele si supriza- este perfect sanatoasa. Acvariul cu lumea ei de demult, cu pesti-emotii, cu scoici-amintiri, cu ganduri-nisipuri, cu plante-vise, mediul ei vital de mai inainte, se dovedeste a fi acum ceva banal, deloc esential, foarte simplu de inlocuit. Singurul lucru cu care ramane dupa aceasta jupuire e sinele. Daca primul diagnostic a fost gresit sau daca si-a inventat povestea doar ca sa fuga de realitatea in care era… nu mai conteaza atata timp cat, insotind-o pas cu pas descoperim adevarul, am urat ca sa aflam iubirea adevarata, ne-am pierdut definitiv ca sa il regasim pe Dumnezeu pentru totdeauna.

Ni se prezinta o poveste de iubire sacrifiu si suferinta.Conversatia se petrece prin schimbul de emailuri dintre Floarea soarelui si Zmeul albastru. Romanul poate fi greu de descifrat desi poate fi interpretat dupa puterea fiecaruia de a  intelege succesiunea de cuvinte. Aceste emailuri nu sunt niciodata trimise, raman la categoria draft. Din punct de vedere emotional se trece foarte repede de la agonie la extaz.

Cateva pasaje:

„Fericirea nu este un obiectiv pe care îl atingi și gata. Fericirea trebuie întreținută și se poate pierde în fiecare secundă. Dacă o dobândești la un moment dat, asta nu înseamnă că o păstrezi definitiv oricum. Trebuie să ajungi să îți cunoști sensul în viața asta și să nu mergi împotriva naturii tale, să nu te abandonezi. Fiecare are un sens. Până nu și-l descoperă, este veșnic nefericit. Atâta tot.

„Îmi vine să te strâng de gât… cu săruturi.”

„Vise, vise, vise… Ce săraci am fi dacă nu am avea vise.”

„Iubirea este singura care te determină să te schimbi, să îl pui pe celălalt înaintea ta şi să trăieşti prin el, nu prin tine. Iubirea te face să renunţi la ego-ul tău şi este singura care din doi face unu.”

„Nimeni, în afara ta, nu te cunoaşte mai bine. Nimeni nu are de unde să ştie ce te doare şi ce nu te doare. Poate, dacă ai noroc, să te intuiască, dar atât. Şi totuşi, nu poate să ştie dacă acolo unde el calcă e cărare de munte printre stânci, printre flori sau printre lacrimi.

„Uneori cuvintele nu trebuie să existe, căci, dacă există, strică. Uneori vorbeşti fără cuvinte. Uneori cuvintele rănesc, pentru că se revoltă. Uneori cuvintele trebuie să tacă, să facă linişte şi să asculte cum vorbeşte tăcerea. Uneori cuvintele se rostogolesc în săruturi şi nu se mai numesc vorbe, ci taină.”

Dragoste virtuala, Daniel Glattauer

gg

 

Cartea se bazeaza pe experienta conceperii unei relatii in domeniul virtual. Un email scris eronat poate ajunge la o persoana oarecare, ceea ce si s-a intamplat Emmei Rothner. Emailul ei ajunge la  Leo Lieke. Aceasta doreste sa se dezaboneze de la o revista pentru varsta a treia si adauga in timpul scrierii adresei de email o litera. De aici se intretine o conversatie ironico-amuzanta intre Leo Leike si Emma Rothner pe baza insistenta a dezabonarii de la revista.  El o numeste Emmi si doreste sa afle detalii despre aspectul fizic desi cu timpul el se indragosteste de felul ei de a se exprima. El afla ca ea e casatorita cu profesorul ei din facultate si are grija de copiii lui. Devin apropiati si petrec ani de zile conversand prin email. Isi marturisesc iluziile si deziluziile, dorintele si gandurile cele mai ascunse. Incep sa flirteze dar evita sa se intalneasca. Ei joaca un joc nestiut de ei insisi, dar care evident duce la o despartire atunci cand stabilesc sa se intalneasca … Oare ei mai ajung sa se intalneasca sau nu?

Va las pe voi sa cititi deznodamnatul.

„A scrie e un fel cu a saruta.E ca si cand te-ai saruta fara buze.E un fel de a saruta cu capul.” Daniel Gauttaer – Dragoste virtuala

„Nu pot să mă gândesc la dumneavoastră mereu, de dimineaţa până seara, până la sfârşitul vieţii. Asta-i o chestie bolnăvicioasă. Sunteţi „a altuia“, aveţi
familie, aveţi obligaţii, provocări, responsabilităţi. Ţineţi foarte mult la lumea asta, e lumea în care vă simţiţi fericită, cum de altfel mi-aţi şi dat de înţeles de foarte multe ori. (Un cocktail din whisky, aleanuri şi altele vă pot deprima atât de tare încât să-mi scrieţi mailuri lungi, cum e cel pe care mi l-aţi trimis acum câteva zile. Dar mailurile astea se evaporă imediat. Sau cel târziu în ziua următoare.)
Sunt convinsă că soţul dumneavoastră vă iubeşte, aşa cum ar trebui să iubeşti o femeie după atâţia ani de convieţuire. Ceea ce vă lipseşte e doar o mică aventură în afara căsniciei, un pic de cosmetizare în ceea ce priveşte viaţa dumneavoastră sentimentală cotidiană, oarecum mai neîngrijită. Pe asta se
bazează şi afecţiunea dumneavoastră faţă de mine. Pe asta se bazează toată relaţia asta prin corespondenţă. Şi am senzaţia că în loc să vă ajute, relaţia asta vă zăpăceşte şi mai mult”

Recenzie si citate Ugly love Colleen Hoover

ugly-love-despre-fata-urata-a-iubirii_1_fullsize.jpg

 

Un roman despre fata urata a iubirii, atunci cand trecutul devine mai dureros decat durerea in sine. Tate Collins se muta la fratele ei Corbin pentru a economisi bani care ii va folosi cand se va muta singura. Ea se imparte intre facultate si munca ce presupune a fi asistenta la un spital in weekenduri. Cand ajunge la fratele ei, il cunoaste pe Miles Archer ( pilot de avion ca si Codrin fratele si tatal ei). Acestia incep o relatie bolnavicioasa bazata pe anumite reguli ceea ce presupune a nu trece de bariera fizica, totul se reduce la sex si nimic mai mult. In afara de atractia fizica si pasionala nu ii uneste nimic, ei nu sunt  nici macar prieteni. El nu cauta iubire, iar ea nu are timp pentru asa ceva. Intre timp iese la iveala trecutul dureros a lui Miles si trebuie sa se confrunte cu durerea si cu tristetea care il determina sa puna bariere in relatia cu Tate.

Am adunat cateva citate din aceasta carte si sper ca asta sa va atraga sa descoperiti o poveste de iubire inedita.

Dacă m-ar săruta, ar trebui să-mi ridic faţa ca s-o întâlnesc
pe a lui, dar ar fi drăguţ, pentru că, probabil, şi-ar petrece braţele în jurul taliei mele şi m-ar ridica spre el, iar gurile ni s-ar uni, ca piesele unui puzzle. Numai că nu s-ar potrivi foarte bine, pentru că, în mod sigur, nu sunt două piese ale aceluiaşi puzzle.
În pieptul meu se petrece ceva ciudat. Ca o bătaie de aripi.

Gândurile mele nu mai sunt gânduri.
Gândurile mele sunt Rachel.
Nu pot să mă îndrăgostesc de tine, Rachel.
Mă uit la chiuvetă. Vreau să mă uit la Rachel.
Trag aer în piept. Vreau să o inspir pe Rachel.
Închid ochii. O văd numai pe Rachel.
Mă spăl pe mâini. Vreau să o ating pe Rachel

Corpul ei reacţionează. Se îndreaptă, dar nu cu mult.
Respir mai greu, dar nu cu mult. Obrajii i se înroşesc,
dar nu cu mult.
Doar atât cât trebuie.
Mâna mea i se mulează pe talie. Ochii mei îi caută pe ai ei.
Nu văd în ei un refuz, aşa că o fac.
Când buzele mele le ating pe ale ei, mă simt în atât de multe feluri! Mă simt rău şi bine
şi corect şi greşit și vreau
răzbunare.
Trage aer în piept, furându-mi câteva răsuflări. Expir în ea,
dându-i mai mult din aerul meu
Limbile ni se ating, vinovăţia ni se împleteşte şi degetele mele
alunecă în părul pe care Dumnezeu l-a creat special pentru ea. Noua mea aromă preferată este Rachel.
Noul meu lucru preferat este Rachel.
O vreau pe Rachel, cadou de ziua mea. O vreau pe Rachel,
cadou de Crăciun.
O vreau pe Rachel, cadou de absolvire.
Rachel, Rachel, Rachel.
O să mă îndrăgostesc, oricum, de tine, Rachel.
Uşa din spate se deschide.
Îi dau drumul lui Rachel.
Şi ea îmi dă drumul, dar numai fizic. Încă o pot simți în orice alt fel.

Miles este totul.
Aşa e când faci o pasiune pentru cineva. Nu e nicăieri, iar apoi, dintr-odată, e peste tot, chiar dacă nu vrei să fie.
Mă face să mă întreb dacă eu sunt pe undeva pentru el, dar gândul ăsta nu ţine mult. Pot să-mi dau seama dacă un tip e atras de mine şi, în mod sigur, Miles nu intră în această categoric. De aceea, trebuie să găsesc o cale de a opri toate sentimentele care mă cuprind, atunci când sunt în preajma lui. Ultimul lucru de care am nevoie acum este o pasiune stupidă 68

pentru un tip, când eu abia reuşesc să-mi împart timpul între şcoală şi serviciu

Mă priveşte în oglinda retrovizoare şi îi simt ochii ca pe nişte mâini, plimbându-se pe fiecare centimetru al corpului meu.

Nu ştiu ce-i trece prin minte. Nu zâmbeşte niciodată. Nu râde niciodată. Nu flirtează niciodată. Chipul lui arată ca şi cum ar fi acoperit cu o mască de protecţie între expresiile lui şi restul lumii.

Încă mă uit la el, prin oglinda retrovizoare, încercând să-l descifrez, când mă priveşte din nou. Îmi cobor privirea la ecranul telefonului, puţin jenată că iar m-a prins cu ochii la el. Dar oglinda e ca un magnet şi naiba să mă ia dacă ochii mei nu se îndreaptă din nou spre ea.
În secunda în care mă uit din nou în oglindă, se uită şi el.
Mă uit în jos.
Fir-ar!
Asta este pe punctul de a deveni cel mai lung drum din viaţa mea.
Mă abţin trei minute, după care mă uit din nou.
Fir-ar! Se uită și el.
Zâmbesc, amuzată de jocul pe care l-am început.
Zâmbeşte şi el.
Zâmbeşte. Şi. El.

Îşi lasă mâna să se odihnească pe consolă, dar e ocupată de picioarele mele.
— Scuze, îi zic, împingându-mă în mâini şi încercând să îmi trag picioarele înapoi.
Degete lui îmi prind piciorul gol, oprindu-mă.
— Lasă-le, îmi răspunde.
Mâna lui e încă înfăşurată în jurul piciorului meu. Mă holbez la ea.
Fir-ar să fie, degetul mare tocmai i s-a mişcat. S-a mișcat intenţionat, mângâindu-mi piciorul. Coapsele mi se încleştează şi respiraţia mi se opreşte în plămâni, gambele mi se încordează, pentru că, să fiu a naibii dacă mâna lui nu mi-a dezmierdat piciorul înainte să se retragă.
Sunt nevoită să-mi muşc obrazul, ca să nu zâmbesc.
Cred că eşti atras de mine, Miles.

Sunt o mare mincinoasă, pentru că Miles chiar arată bine. Părul lui castaniu-auriu, împreună cu acei ochi albaştri, hipnotizanţi, umerii largi, barba de două zile care îi acoperă maxilarul ferm, mirosul lui, mereu fantastic de delicios, de parcă tocmai a ieşit de sub duş şi nici măcar n-a reuşit să se usuce cu prosopul.
Doamne, Dumnezeule!
Cine naiba sunt acum?

Apartamentul lor e mic. Nu am locuit niciodată într-un loc atât de mic. Cred că îmi place. Cu cât e spaţiul de locuit mai strâmt, cu atât familia e forţată să se iubească mai mult. Nu au loc în plus, unde să nu o facă. Mă face să vreau ca eu şi tata să ne luăm o casă mai mică.
O casă în care să fim obligaţi să interacţionăm. Un loc în care să nu fie nevoie să ne prefacem că mama nu a lăsat mult prea mult spaţiu liber, atunci când s-a stins.
Rachel se duce în bucătărie.

Ne spunem că avem totul sub control… când, de fapt nu putem controla nimic. 77

Pielea mea se simte mai bine când o atinge pe a ei. Părul meu se simte mai bine cu degetele ei împletite în el. Gura mea se simte mai bine cu limba ei în ea.
Mi-aş dori să putem respira aşa.
Să trăim aşa.
Viaţa ar fi mai frumoasă, dacă am rămâne aşa.

O sărut şi mă simt mai bine, acum, când avem un plan.
— Avem totul sub control, Rachel.
Zâmbeşte, e de acord.
— Avem totul sub control, Miles.
Îi dau gurii ei aprecierea pe care o merită.
Te voi iubi, timp de şapte luni, Rachel

Mă simt de parcă sunt la un pas de moarte şi nu e nimic în blestemata aia de trusă de prim ajutor care să mă poată salva.
Îmi strânge mai tare gâtul… şi apoi mă ucide.
Sau mă sărută. Nu pot să-mi dau seama, pentru că sunt convinsă că ambele se simt cam la fel. Buzele lui peste ale mele înglobează toate sentimentele posibile. De parcă aş trăi şi aş muri şi aş renaşte, toate în acelaşi timp.
Dumnezeule Mare! Mă sărută!

Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, dar ceva se schimbă. Ceva se topeşte. Ceva dur sau rece sau îmbrăcat în propria mea armură se transfomă în lichid, acum, când realizez ce a însemnat, de fapt, acel sărut. Mă simt de parcă nu sunt nimic altceva decât lichid, iar lichidul nu prea se descurcă să stea în picioare sau să meargă, aşa că rămân nemişcată.
Nu mi-a mai rămas niciun gând.
Creierul = Lichid.
Inima = Unt.
Încă pot să suspin şi o fac.
Aştept să pot gândi din nou. Apoi mă gândesc, mult

Nu mai sunt Tate când sunt în preajma lui Miles. Sunt lichid şi lichidul nu ştie cum să fie ferm sau să-şi ia apărarea, de unul singur. Lichidul curge. Asta e tot ce vreau să fac cu Miles.
Să curg.

Dacă aş putea avea o superputere, ar fi puterea de a mă infiltra. M-aş infiltra în mintea lui, ca să-i pot citi toate gândurile.
M-aș infiltra în inima lui și m-aş răspândi în ea, ca un virus.
M-aș numi Infiltratorul.

Uneori, tăcerea mea spune: nu știu cum să-ți vorbesc, nu știu ce gândești, vorbește-mi, spune-mi tot ce ai spus vreodată; toate cuvintele, începând cu primul tău cuvânt.
Mă întreb ce spune tăcerea lui.

Nu ştiu dacă pot face asta, Miles. Nu ştiu dacă pot să respect cea de-a doua regulă, pentru că, dintr-odată, îmi doresc să ajung în viitorul tău mai mult decât vreau să ajung cu tine, pe bancheta din spate.

Nu mă doare când nu le sărut pe niciuna dintre celelalte fete pe care le-am sărutat în trecut.
Mă doare numai atunci când nu o sărut pe Rachel.
Poate aşa se explică faptul că dragostea este atât de dureroasă.
Îmi place să te sărut, Rachel.

Buzele lui le ating ușor pe ale mele și mă trezesc comparând senzaţia şi mirosul ploii cu sărutul lui.
Sărutul lui e mai bun, mult mai bun.
Buzele lui sunt ude de ploaie și sunt puțin mai reci, dar contrabalansează cu mângâierea caldă a limbii lui lângă a mea. Ploaia, întunericul care ne înconjoară şi sărutul lui mă fac să simt că suntem, cu adevărat, pe scenă şi că piesa noastră tocmai a atins punctul culminant. Mă simt de parcă inima, stomacul și sufletul meu se luptă să iasă din mine şi să intre în el.

Știu că a spus că vrea doar să mă sărute, câteva minute, dar definiţia lui pentru sărut şi definiţia mea pentru sărut nu sunt scrise în aceeaşi limbă

Încă nu-mi dau seama pentru ce anume îşi cere scuze, dar nu are importanţă, pentru că pare că îşi cere pentru tot. Pentru că a început cu mine ceva ce amândoi ştiam că nu se va termina cu bine. Pentru că nu este în stare să îşi înfrunte trecutul. Pentru că nu este în stare să-şi înfrunte viitorul. Pentru că m-a distrus când a plecat în dormitor şi a trântit uşa.

miles
E mai uşor să confunzi sentimentele şi emoţiile cu ceva ce nu sunt, mai ales atunci când priveşti persoana în ochi.

Tate Şi eu îmi fac griji pentru mine, Miles, dar îmi doresc acest prezent cu tine, mult mai mult decât îmi pasă cum mă va afecta, până la sfârşit.

Cap Câteodată, spiritul unui om nu este suficient de puternic să ţină piept fantomelor trecutului.

Sunt fericită, pentru că ne simţim bine împreună. Sunt tristă, pentru că ne simţim bine împreună. Sunt enervată, pentru că ne simţim bine împreună şi mă face să vreau mai multe momente ca acesta. Vreau mult mai mult din el.

Uneori, părţile frumoase ale iubirii se mută înapoi, în Phoenix.
Părţile urâte ale iubirii sunt prea grele să se mute înapoi, în Phoenix. Părţile urâte ale iubirii nu te pot ridica.
Ele te
C
O
B
O
A
R
Ă.
Te apasă cu greutatea lor.
Te îneacă.
Te uiţi în sus şi te gândeşti: Îmi doresc să fi fost acolo, sus.
Dar nu eşti.
Iubirea urâtă se contopeşte cu tine.
Te consumă.
Te face să urăşti totul.
Te face să realizezi că părţile frumoase nici nu merită trăite.

Aşa că renunţi. Renunţi la tot. Nu mai vrei iubire, niciodată, indiferent ce fel de iubire, pentru că niciun fel de iubire nu merită să mai trăieşti vreodată părţile ei urâte.
Nu-mi voi permite să mai iubesc pe nimeni, niciodată, Rachel.
Niciodată.

Tăcerea ei mă îngrijorează, aşa că scot repede inelul şi îi iau mâna.
— Vrei să încalci regula numărul doi cu mine, Tate? Pentru că îmi doresc, cu adevărat, să mă însor cu tine.
Nu trebuie să spună da. Lacrimile, sărutul şi râsul ei îmi spun tot ce vreau să ştiu.

Cine a inventat propoziţia, Te iubesc până la moarte, cu siguranţă nu a cunoscut genul de iubire dintre mine şi Tate. Dacă ar fi fost aşa, ar fi sunat: Te iubesc până la viaţă.
Pentru exact asta a făcut Tate.
M-a iubit, până am înviat.

 

Daca as ramane 2 (Where she went) Gayle Forman

index

Cartea Where she went am citit-o in engleza cred ca in doua zile am savurat-o. Cartea este scrisa prin prisma lui Adam asa cum el a trait si a vazut lucrurile alaturi de Mia.  Au trecut trei ani de la accidentul devastator, trei ani de cand Mia a iesit din viata lui Adam.

Amandoi traiesc la poli diferiti, Mia se bucura de succes la Julliard si Adam de succesul trupei sale in tabloidele din LA.  Cand Adam ramane o singura noapte prin New York , exista sansa sa devina iar un cuplu alaturi de Mia. In timp ce ei se plimba prin oras, Adam si Mia retraiesc momente din trecut si astfel iubirea lor se trezeste din nou si le umple sufletele. Se indragostesc iarasi unul de celalalt. Adam povesteste despre speranta si despre reaprinderea flacarii iubirii sale fata de Mia.

Recenzie Daca as ramane Gayle Forman

 

836378.png
Daca as ramane este despre Mia si fratele ei Teddy, dar si despre parintii ei. Intr-o zi se porneste ninsoarea in orasul lor micut. Si sunt implicate intr-un accident de masina. Mama si tatal lui Mia mor la locul accidentului si ea cu fratele ei Teddy sunt intr-o situatie critica. Ce se intampla mai departe este greu de zis, faptul ca Mia intra intr-o stare , in care sufletul ei bantuie locurile si isi vede trupul neinsufletit si proaspat operat dar si conectat la aparate.
Se priveste pe sine din afara trupului si nu intelege ce i se intampla. Restul cartii reflecteaza asupra vietii ei, asupra realizarilor sale si isi raspunde la unica intrebare: Sa raman sau sa plec? Cartea este scurta sau mai degraba compacta. Ma bucur ca Gayle Forman nu a intins povestea pe mii de pagini, a scris scurt si la obiect.
Sa o citesc a fost o experienta interesanta pentru ca arata munca si talentul in domeniul muzicii si ce sacrificii implica in a fi o persoana cunoscuta. Mia si Adam se indragostesc , el tanarul popular cu o trupa foarte placuta de adolescenti, iar Mia o fata serioasa si talentata care manuieste violoncelul din copilarie. Amandoi au in comun muzica, dar ea este acceptata la universitatea renumita Julliard.
Povestea este construita din alternarea amintirilor din copilarie dar si a celor din prezent. Totul se invarte in jurul muzicii si a sacrificiilor parintilor pentru ca ea sa isi urmeze visul. Se afla intr-o situatie dificila , nu stie ce sa aleaga intre muzica si iubirea vietii sale , Adam. Trebuie sa isi foloseasca trecutul si relatiile sale pentru a decide ce va face in viitor. Va ramane cu bunicii ei si cu Adam sau sa mearga mai departe la universitate traind cu gandul ca familia ei este decedata.

Recenzie Baiatul cu pijamale in dungi

ffffffffff

 

Elsa si ofiterul Ralf se muta cu copiii ( Bruno si Gretel) din casa lor de cinci etaje de la Berlin. Mutarea se datoreaza avansarii lui Ralf la rangul de comandant al unui lagar nazist. Bruno foloseste termenul de Out-With pentru denumirea lagarului. Ajunsi in noua casa de trei etaje care era foarte departe de fi casa din Berlin. Fereastra camerei lui Bruno ii ofera o priveliste a lagarului. Lui Bruno ii este interzis sa se joace in spatele casei, dar asta nu il opreste sa exploreze asa cum o facea si la Berlin impreuna cu cei trei prieteni ai sai. Exploreaza prin padure pana ajunge la limita gardului unde se imprieteneste cu Shmuel, un baiat de aceeasi varsta cu el. Bruno se intoarce des la noul lui prieteni aducandu-i ceva mancare, nu prea multa drumul prin padure ii face foame lui Bruno si astfel ia cate o muscatura pana cand ajunge cu aproape nimic la micul evreu Shmuel.
Bruno incepe sa realizeze ca oamenii ingraditi de gard nu sunt fermieri, iar copiii nu se joaca cum o facea el cu prietenii lui la Berlin. Shmuel ii spune ca el si familia lui au fost obligati sa poarte pijamale cu dungi. Meditatorul Herr Liszt lui Bruno si Gretel (Caz fara speranta cum e numita de fratele ei Bruno) invata copiii despre istoria nazista si fanatica. Gretel devine pasionata de istoria nazista si decupeaza articole si poze din ziare pe care le lipeste pe peretii camerei sale. La numai 12 ani ea flirteaza cu locotenentul Kurt Kotler, nemilosul subordonat al tatalui ei. Kurt i se adreseaza lui Bruno cu apelativul omuletule, ceea ce il enerveaza rau pe Bruno. Bruno este fascinat de evreii pe care ii cunoaste Pavel si Shmuel nu seamana cu ceea ce este invatat de catre meditator. O scena brutala este aceea in care Pavel varsa paharul cu vin a lui Kotler, iar Kotler il invita in bucatarie unde il loveste cu piciorul pana cade mort. Dupa moartea lui Pavel, Shmuel e trimis sa spele pahare la casa lui Bruno. Kotler face afirmatii despre mirosul de la crematoriu care se raspandeste peste tot. Bruno il serveste pe Shmuel cu o bucata de prajitura. Kotler vede firmiturile de pe buzele lui Shmuel si il ia la bataie. Dupa cateva zile Bruno merge sa-l vada pe Shmuel la gard. Observa ca are ochiul vanat si isi cere iertare pentru ce a patimit. Shmuel isi iarta prietenul, iar baietii dau mana prin gard.Elsa realizeaza ca Ralf este conducatorul lui lagar de exterminare , nu asa cum a fost lasata sa creada. Apar certuri intre ei pe tema asta. Elsa vrea sa isi ia copiii si sa plece la matusa Lotte. Cu o zi inaintea plecarii Bruno si Shmuel hotarasc ca Bruno sa treaca de gard si sa cunoasca lumea lui Shmuel. Shmuel aduce pijamale cu dungi pentru ca Bruno sa se poata strecura printre ceilalti si sa il ajute sa –l gaseasca pe tatal lui care a disparut de cateva zile. Ajuns peste gard si negasind dovezi despre tatal lui Shmuel, se da alarma si se face intuneric. Bruno si Shmuel se tin de mana cand se inchide lumina. Ralf si ceilalti soldati cu cainii de urmarire au luat urma baiatului prin padure. Descopera hainele lui Bruno, dar Bruno nu e nicaieri. Ralf alearga prin lagar cautandu-si fiul. Ralf isi da seama ca Bruno se afla in camera de gazare si striga de durere si tristete. Elsa si Gretel inteleg ca Bruno a murit , atunci cand descopera hainele la marginea lagarului. Familia este lasata sa suporte tragedia si ironia faptului ca Bruno a devenit o victima a nazistilor condusi de tatal lui.